Tensiune, asteptare, speranta si - dupa cum am fost asigurati - demersuri. Ultimatumul de patru zile dat de cei care ii tin in captivitate pe cei trei ziaristi romani si calauza lor arabo-romano-americana a transformat brusc un eveniment bizar si interpretat in fel si chip intr-unul traumatic, poate chiar ingrozitor.
Daca, in faza initiala, mai existau indoieli ca rapirea celor 3+1 ar fi fost reala si nu simulata, dubiile aveau sa dispara dupa difuzarea secventelor lugubre de catre Al Jazeera. Din nefericire, lucrurile s-au clarificat in rau. Dar nu pana la raul fatal. Deocamdata. Caci pana in clipa - anuntata drept fatidica - din seara zilei de astazi, lucrurile se pot schimba in modul cel mai imprevizibil intre bine si rau. Sunt momente cand toata lumea asteapta o dezlegare fericita, dar care nu sunt potrivite nici pentru supozitii, nici pentru analize sau concluzii. Putem doar constata ca vietile captivilor sunt primejduite in mod real, ca Romania este amenintata in mod real de grupari islamice extremiste, ca autoritatile statului - si in primul rand Presedintia - sunt puse in fata unei optiuni transante in ceea ce priveste politica fata de Orientul Mijlociu extins, ca romanii s-au solidarizat cu tinerii ziaristi aflati in pericol.
Palatul Cotroceni a fost pus in fata celei mai dramatice confruntari din cate i-a fost dat sa treaca vreuneia dintre Presedintiile Romaniei dupa decembrie 1989. A avut de ales intre o decizie politica si una umanitara. In conditiile in care peste doua treimi din cetatenii tarii s-au pronuntat, intr-un sondaj de opinie, sub impact emotional, pentru varianta umanitara, cea care implica retragerea trupelor romane din Irak.
In fata factorilor de decizie s-au deschis doua cai de rezolvare, dupa ce, vreme de mai multe zile, nici nu se stia ce doresc, de fapt, rapitorii: ori rascumpararea cu bani grei a captivilor, ori angajamentul de dezimplicare militara in Irak. O optiune deosebit de greu de decis la nivelul Administratiei Basescu, in situatia in care multe state participante la coalitia proamericana din Irak si-au retras sau redus trupele din aceasta tara, ori au anuntat ca o vor face. Romania, dimpotriva, si-a afirmat si reafirmat, cel putin pana in preziua ultimatumului, pozitia de participanta, in continuare, la operatiunile de stabilizare din Irak.
Negocierile cu cei de care depinde viata compatriotilor nostri ostatici nu sunt deloc usoare, dar din datele facute cunoscute ori din deductii logice nu este imposibil de a se ajunge la o finalizare reusita. Indiferent daca sunt considerati teroristi sau insurgenti, cu ei se poate dezvolta un dialog. Fie el oricat de mediat, de sofisticat, acest dialog poate fi asezat pe baze rationale. Interlocutorii misteriosi ai autoritatilor de la Bucuresti au putinta de a lua pulsul realitatii romanesti si chiar au dovedit ca o fac, dupa cum exista suficiente situatii similare de criza cand s-a ajuns la un sfarsit fara curmare de vieti. Italia a iesit bine dintr-o situatie asemanatoare prin rascumparare, Filipinele - prin retragerea trupelor.
Deci, se poate. Celula de criza condusa de presedintele Traian Basescu nu ar fi putut sa nu tina seama de aceste alternative, pentru ca ziua de astazi sa nu se inscrie in calendar ca o marti neagra a Romaniei.