Incetarea focului in cel de-al saptelea razboi arabo-israelian este pe muchie de cutit, asa cum, de altfel, (nu) era de asteptat. Ostilitatile pot reizbucni in orice clipa in sudul Libanului-nordul Israelului. In plus, violentele au capatat amploare si in Gaza, iar Guvernul israelian al lui Ehud Olmert a declarat ca retragerea din Cisiordania nu mai este "o prioritate", desi fusese punctul central al programului electoral al actualului partid de guvernamant. In Israel, criticile opozitiei si opiniei publice fata de maniera dezastruoasa in care a fost purtat razboiul se intetesc, iar Parlamentul a anuntat constituirea unei comisii de ancheta. Hezbollah refuza sa depuna armele. Iranul a inceput manevre militare de o amploare fara precedent.
Aprecierile politice si de presa sunt, in lume, la unison, cel putin intr-o privinta: de la crearea statului Israel in 1948, niciodata confruntarea arabo-israeliana nu a cunoscut o faza atat de grava. Mai ales ca fortele terorismului international (numite, mai nou, "fascism islamic") incep sa se implice treptat in conflict. Mai ales ca acest conflict arabo-israelian se prefigureaza drept unul musulmano-israelian. Iranul, stat musulman, dar nu arab, se apropie de conditia unui participant direct, a unui beligerant, iar grupari paramilitare din Indonezia (cel mai mare stat musulman) sunt gata sa trimita voluntari sinucigasi pentru atentate in Orientul Mijlociu.
Asistam parca la un joc de sah sinucigas, in care regulile se schimba dupa fiecare mutare. Nici pe jucatori nu se poate conta, caci acestia ori se schimba, ori nu au forta de joc (de negociere). Conducerea palestiniana este bicefala, Ehud Olmert este supus unor critici tot mai energice. S-au impus actori noi, redutabili, care nu au (inca?) un statut unanim recunoscut de interlocutori legitimi in dialog: Hezbollah si Hamas. Pentru unii, acestea sunt forte politice ajunse la guvernare prin alegeri democratice, pentru altii sunt miscari teroriste.
In peste 50 de ani, partile in conflict pareau sa ajunga la un oarecare acord, macar in privinta disputelor teritoriale, singura mare problema in suspensie ramanand situatia refugiatilor palestinieni. Acum, peste toate progresele a trecut tavalugul razboiului. Totul trebuie luat de la inceput, dar in conditii mult mai complicate decat in 1948. Se prefigureaza o noua nenorocire: ca acest razboi pentru teritorii sa fie inteles ca unul intre religii, intre Islam si Iudaism. In istoria lumii, razboaiele religioase au fost, intr-adevar, cele mai indelungate si mai atroce.