Autodeconspirarea si deconspirarea au devenit sporturi nationale in ultima vreme. Tot mai des auzi ca nu stiu ce jurnalist s-a autodenuntat la vreun ziar sau ca nu stiu ce politician sau oficial recunoaste ca a colaborat cu fosta Securitate sau chiar ca a fost turnator. Sigur ca o purificare in acest sens nu poate face decat bine proaspetei noastre democratii, dar te intrebi in definitiv cui foloseste asta? Ma simt eu mai cu sansa in societate stiind ca deputatul cutare sau directo-rul X a colaborat cu organele de represiune ale defunctului regim comunist? Sau mai bine ar fi de stiu cine a facut parte din aceste structuri si dupa '89?
Cine este mai de condamnat: un fost turnator sau securist care s-a infiltrat prin politica si ne da astazi sfaturi despre democratie sau unul care s-a infiltrat prin presa si ani de-a randul a scris despre alti cetateni influentandu-le in rau cariera si viitorul? Bineinteles ca in ambele cazuri avem de-a face cu niste "cameleoni", dar conteaza si raul public pe care l-au facut in toti acesti ani "sub acoperire". Romanul mai trebuie sa faca o distinctie cand analizeaza un caz sau altul de oameni de soiul celor descrisi. El trebuie sa-si dea seama singur ce inseamna un colaborator al fostei Securitati, un ofiter insarcinat cu anumite probleme care tineau de siguranta nationala si unul care a lucrat in Serviciile externe de informatii. Asta pentru ca nu-i poti baga in aceeasi oala pe unul din contraspionaj, pe un spion al tarii, cu unul care isi para colegii care spuneau bancuri politice.
Cu alte cuvinte, selectia si discernamantul sunt greoaie, ceea ce poate determina nedreptati si chiar abuzuri, oricum in niciun caz aflarea adevarului despre activitatea unor oameni. Iar asta este tot o dovada a faptului ca cel mai nimerit ar fi ca numele tuturor celor aflati prin dosare sa fie publicate liber, pentru ca fiecare dintre noi sa gandim si sa interpretam cum vrem trecutul lor si, eventual, sa nu-i mai votam sau sa nu-i mai citim.