Scandalul mediatic declansat de matusa lui Nastase mai are pina sa atinga paroxismul. Pe intrecutelea, televiziuni si ziare au dezvaluit la greu - fara insa sa-l acuze pe fata si cu atit mai eficient - cum fostului prim-ministru i-a murit oportun o matusa, lasindu-i o avere serioasa, la care cei mai multi romani nici nu indraznesc sa spere. Ca nu cumva sa ramina dator, laboratoarele PSD au produs prompt replica si au gasit la iuteala mamica pensionara a unui parlamentar de-al Aliantei, patroana peste o firma de asfaltari ce a primit de la colegi contracte publice de zeci de milioane de euro.
Cu toate astea, fondul problemei nu se afla nici la matusa lui Nastase si nici la pensionara multimilionara. Nu se afla nici macar la toti maharii PSD care s-au alimentat cu mare succes de la teava nesecata de bani publici, dupa cum nici nou venitii, aliati, dar mai insetati, care se adapa din acelasi loc, nu sint esenta problemei.
Problema este ca Nastase avea matusa bogata si pina cind aceasta si-a dat obstescul sfirsit dar nu a vazut-o nimeni; exact la fel cum firma fantoma controlata de o cucoana deputat a asfaltat mult si bine pina a aparea in lumina reflectoarelor. Oare nu seamana totul cu o vendeta pe baza de dosare, fise de informare, spionite si jocuri politicianiste, in care principiul de baza este sa aduni cit mai multe informatii despre adversari, cu cit mai ticaloase cu atit mai folositoare, poate odata or fi bune.
Pastrind proportiile, situatia seamana foarte mult cu aceea petrecuta in urma cu decenii, in epoca razboiului rece, cind superputerile vremii construiau cit mai multe bombe nucleare pentru a se intimida reciproc.
Asa procedeaza si astazi politicienii, isi ascund gainariile dupa silozuri de bombe mediatice cu care cred ca si-ar putea pulveriza adversarii. Care, la rindul lor, procedeaza exact la fel, dovedind inca o data - de parca mai era nevoie! - ca nu difera cu nimic unii de altii, indiferent cum isi spun, social democrati, liberali, democrati sau altminteri. Accesul la izvorul banilor publici ii uneste pe toti, fara osebire, intr-un partid unic, acela al profitorilor boiti politic intr-o culoare sau alta, ce sug cu nesat, ascunsi pe rind de umbra deasa a puterii, loc in care, ca in noapte, dispar toate culorile.
Din cind in cind, dinspre sleahta politicienilor, mai pocneste cite o bomba, ne indignam cu totii, adversarii lor pocnesc si ei o bomba pregatita din vreme si iar ne indignam, pe ceilalti. Si ei intre ei, atunci cind se spurca, fac spume la gura, se indigneaza peste poate, asta numai cind este mass media prezenta, pentru ca mai apoi sa rida, bucurosi ca si-au mai aplicat vreo lovitura la gioale folosind ciocanul cel greu dar prost, adica pe noi, poporul indignat. Care popor, care ciocan, cu atit ramine, cu indignarea.