Cand vrei sa-i arati unui om ca l-ai dus cu presul, ii spui verde-n fata: Te-am invatat pana te-am prostit. Ca, adica, sfaturile aparent binevoitoare pe care i le-ai dat si situatiile in care l-ai pus au avut ca scop tocmai provocarea unei reactii contrare sau distragerea atentiei de la directia reala spre care-l calauzesti. Omul, crezandu-se stapan pe sine, a actionat mereu ca si cum solutia aleasa de el era cea mai buna. Ca un sahist putin experimentat, el n-a calculat insa niciodata mai multe mutari inainte, motiv pentru care tot timpul s-a trezit in dificultate.
Doi oameni ai momentului s-ar afla in aceasta situatie - Calin Popescu-Tariceanu si Theodor Stolojan. Amandoi, tarati si tarati de aceeasi forta atotstiutoare - Traian Basescu. Primul a reactionat mereu exact invers la sfaturile lui Basescu. Neincrezator si putin dedat la jocuri de culise de anvergura, el s-a opintit mereu sa iasa de sub tutela celui devenit peste noapte presedinte. Este de notorietate uimirea cu care l-a privit pe Basescu plangand ca un copil in celebra seara a retragerii lui Stolojan din cursa prezidentiala, pentru a ceda locul celui inlacrimat. Simtea ca la mijloc este ceva neclar si probabil ca in acel moment s-a decis sa primeasca reticent orice venea dinspre Basescu. N-a banuit nicio clipa ca in seara cu pricina viitorul presedinte avea deja pregatite doua planuri: unul pentru viitorul prim-ministru, altul pentru bolnavul Stolojan.
Insanatosirea lui Stolojan s-a petrecut in biroul pe care i l-a pus la dispozitie Basescu la Cotroceni. Tot acolo, el a primit si "darurile" de care, in mod normal, ar fi trebuit sa se teama. Asa a devenit, in timp, aprigul aparator al valorilor liberale, impregnate de stangism popular-crestin. Il vedem acum actionand cu o energie debordanta, fara niciun fel de teama ca boala care l-a scos din cursa prezidentiala ar putea recidiva. Dar ce nu face omul pentru o cauza nobila, desi parca un mandat prezidential era ceva mai nobil decat salvarea partidului din fruntea caruia s-a retras in urma cu aproape doi ani.
Daca felul in care a reactionat la sfaturi Tariceanu poate fi explicat si inteles destul de usor, lucrurile se complica in cazul lui Stolojan. Este el intr-adevar un salvator de profesie, avand in vedere ceea ce s-a intamplat in 1991 sau in 2002? Sau, mai degraba, este omul care poate interpreta orice partitura, numai sa i-o pui in fata? Mai aproape de situatia reala pare cea de-a doua varianta, numai si pentru simplul fapt ca Stolojan s-a manifestat tot timpul ca un globalist pursange.