La inceputul anilor i90, in plin elan revolutionar, proprietatea privata a fost recunoscuta pentru prima data dupa decenii intregi. In Constitutia de atunci se spunea doar ca aceasta este "ocrotita ". A trebuit sa mai treaca mai bine de zece ani, sa se mai schimbe citeva guverne si Ion Iliescu sa faca rocada cu Emil Constantinescu pentru ca proprietatea privata sa devina si "garantata ".
Intre timp, milioane de oameni au devenit proprietari ai apartamentelor in care i-a prins revolutia, iar alte milioane bune de romani si-au recapatat paminturile pierdute pe vremea comunistilor.
De prin 2001 au inceput sa curga si legile privitoare la restituirea bunurilor expropriatilor. Daca celelalte probleme sint aproape rezolvate la 15-16 ani dupa revolutie, romanii care i-a prins schimbarea regimului in vreo locuinta de la stat primind-o practic cadou, iar majoritatea satenilor reprimindu-si terenurile luate abuziv de la CAP sau macar niste suprafete in compensatie, problema expropriatilor este departe de a fi solutionata. Casele pe care acestia le-au avut ori nu mai exista, ori daca mai sint inca in picioare adapostesc activitati de interes public. Cazurile in care acestea au ramas nedarimate si nici nu sint ocupate de diverse institutii sint putine si doar vreo suta si ceva de botosaneni si-au reprimit casele. Alti peste 2.500 de oameni continua sa astepte desi de mai bine de patru ani exista o lege prin care ar trebui sa capete o despagubire. S-au facut evaluari, s-au mutat dosarele de la Prefectura la primarii si agenti economici, s-au cerut oamenilor tot felul de documente, dar problema reala este lipsa banilor. Numai la Botosani ar fi nevoie de vreo 2.200 miliarde lei. Si chiar daca ar exista toti sacii astia cu bani probabil ca tot nu s-ar inapoia oamenilor. Pentru ca, orice presedinte de Consiliu sau primar ar prefera probabil sa asfalteze toate strazile, sa puna becuri pe la toate colturile orasului, sa faca un sistem nou de termoficare decit sa dea atitia bani la expropriati. In definitiv, s-ar efectua niste investitii care ar fi utile pentru zeci ori sute de mii de oameni, nu doar pentru doua mii si ceva. Ar constitui o mare nedreptate pentru oamenii care pe vremea comunistilor s-au trezit alungati din propriile case, dar cam la fel de nedreapta este si situatia milioanelor de tineri care nu au avut sansa sa-i prinda revolutia in casele statutului si care sint nevoiti sa plateasca sume aberante pentru o locuinta pe care altii au primit-o practic cadou.