Pentru orice gura-casca, ce vintura strazile Galatiului fara vreun scop precis, orasul industrial pina in maduva oaselor pare un amalgam confuz. Rar gasesti, daca gasesti, o zona despre care sa poti spune ca toate sint asa cum au fost odata, intr-un anumit moment istoric care le dadea un farmec aparte. S-a gindit oare cineva vreodata sa izoleze o zona si sa impuna un standard arhitectonic pe care sa-l respecte oricine vrea sa faca acolo o afacere, de la buticar si pina la circiumar? O zona despre care pina si copiii sa stie cu ce seamana si ce se intimpla acolo hat, departe, in negura timpului? Probabil ca nu. Proiectele urbane de un asemenea gen ridica probleme de resurse financiare, de vointa administrativa si, de ce nu, de miza electorala. Pentru ce sa bagi bani in ceva atit de complex, cind poti sa cumperi voturi cu concerte sau cu mici si bere? Si, pe de alta parte, cit de multi si cit de importanti sint aceia care cred ca un asemenea proiect merita? Cit de des se fac auziti si, mai ales, are cine sa-i asculte? Raspunsul tine de sensibilitatea galatenilor pentru identitatea lor istorica, de gradul lor de interes pentru ceea ce ii face deosebiti de altii. Cit de mult intereseaza pe cineva, atunci cind trece pe linga o casa despre care are senzatia ca reprezinta o constructie aparte, cine a locuit odata in spatele zidurilor mincate de vreme? Ne meritam sau nu soarta de ignorati la care ne gindim de fiecare data cind ne intrebam de ce cladirile din Galati sint monumente de arhitectura sau monumente istorice, in lipsa oricaror explicatii la vedere?! E o problema de atitudine care ne defineste mai mult decit toate proclamatiile de patriotism local. Pentru ca, in fata atitor monumente la fel de graitoare ca statuile abstracte, ajungem sa ne simtim cam apasati.