Loteria macabra a rapirilor din Irak isi accelereaza mecanismul infernal. La prima vedere, intr-un mod irational. La o mai atenta analiza, nu prea. Dintr-o rapire atipica, suspectata de aranjamente si cacialmale, cu aparente ridicol-grotesti - in prima faza -, evenimentele s-au convertit in scenariul consacrat, ce presupune indeplinirea unor conditii politice sau, poate, doar o rascumparare.
Din acest moment, orice s-ar putea intampla, in orice clipa. Inclusiv in ragazul dintre redactarea acestui text si aparitia pe piata a ziarului. Dar, indiferent de evolutia evenimentelor, constatari si aprecieri se pot face. Iata cateva dintre ele:
Ziaristii romani si insotitorul lor au pornit intr-o calatorie peste al carei coeficient de periculozitate s-a trecut cu o dezinvoltura inexplicabila. Se stia ca vreo cateva sute de straini, intre care cateva zeci de ziaristi, au fost rapiti in Irak, iar unii dintre ei au fost decapitati sau impuscati. Se stia ca organizatiile internationale ale ziaristilor desfasoara programe minutioase de pregatire a celor care urmeaza sa-si faca meseria in zone periculoase cum este Irakul. Se stia ca guverne vest-europene recomandau mass-media sa evite, pe cat posibil, trimiterea de corespondenti de presa in Irak. Se stia ca multe organe de presa - inclusiv dintre cele mai prestigioase - renuntasera sa mai lanseze “pe teren“ reporteri, fotoreporteri sau operatori. Iar atunci cand totusi o mai fac, respectivii sunt fie foarte bine securizati, cu bodyguarzi platiti zilnic la nivelul miilor sau sutelor de dolari, ori instalati in “zona verde“, cea mai sigura din Bagdad, in hoteluri sigure si cu ziaristi locali care le furnizeaza de pe teren informatii, declaratii, fotografii, imagini TV.
Situatia dramatica a celor trei ziaristi romani putea fi, asadar, evitata. Nimeni nu ar fi putut insa jura ca am putea trece si noi printr-o asemenea incercare. Tot nimeni nu s-a interesat cum s-a actionat, intr-un asemenea moment de criza, in alte parti. Un ziarist francez scapat cu bine din captivitate recomanda sa se actioneze hotarat din prima clipa a crizei. Sa se ia legatura prin intermediari/mediatori credibili pentru ambele parti, sa nu se faca nici prea mult tapaj, dar nici sa se instituie embargo asupra informatiilor de presa in materie. Iar faptul ca in Romania insusi seful statului s-a implicat, in mod direct, in solutionarea crizei este un gest cel putin temerar - pentru a nu-l califica altfel. Daca iese bine, e bine si lumea uita putin cate putin performanta. Daca iese insa rau, presedintele Basescu s-ar putea intreba daca a meritat riscul preluarii de catre institutia de la Cotroceni a unei situatii de care nu era nicidecum raspunzatoare si pe care nu ar fi fost obligata sa o gestioneze, spre rezolvare, in mod direct.
Toate acestea, si multe altele, vor fi descusute pe toate fetele dupa deznodamantul dramei din Irak, pe care ne-o dorim cu final izbavitor. Deocamdata insa, razboiul nervilor continua la tensiuni tot mai ridicate. La care cei care au trecut prin situatii similare recomanda calm si rabdare.