Inundatiile de zilele trecute au facut destule victime in special in vestul tarii. Oamenii care au scapat de furia naturii au ramas fara case, fara bunurile agonisite de o viata, au ramas ai nimanui. Au ramas la mila celor cu suflet, la mila celor care au suflet si pot privi atat jumatatea plina, cat si pe cea goala a paharului, si isi pot rupe din putinul lor pentru ajuta pe cei in nevoi. De altfel, acestia sunt principalii milosi ai Romaniei. Nu cei care isi afiseaza opulenta la televizor sunt sufletistii Romaniei, atunci cand se dau in spectacol in fata intregii tari, cotizand cu sume babane pentru ajutorarea sinistratilor. Ei platesc pentru propria imagine mai mult decat pentru a-si ostoi pornirile prea-plinului sufletesc. Daca ar fi atat de milostivi si saritori pe cat vor sa para, poate ca ar fi mai bine daca ar cotiza cu donatii anonime, care sa se piarda in numarul mare de donatori marunti, dar omenosi, ai tarii. Insa se pare ca pentru unii este mai importanta gloria decat sentimentul ca au facut un lucru bun. Tot asa, pentru unii este mai important sa tina cu dintii de scaun decat sa-si asume raspunderile pe care le-au primit la pachetul promotional, odata cu functia. Este un lucru des intalnit in Romania sa iti arogi doar reusitele si sa te dezici de esecuri, iar cand totusi vinovatii teoretici sau practici o fac, se intampla mult prea tarziu si nici in al doisprezecelea ceas nu-si recunosc infrangerea si adevaratele motive care ii fac sa recurga la acel gest firesc. Cam asa a facut, in cazul inundatiilor, unul dintre cei carora li s-a strigat "demisia” de onoare. Directorul Apelor Romane Banat, Ion Amza, si-a dat ieri demisia… din motive personale. Nu ca ar fi incapabil, nu simte ca ar fi putut face mai multe dupa tragedia sinistratilor. Se simte doar obosit de prea mult stress probabil, si-a dat seama ca e prea mult de munca si ca nu face fata. Trist, dar suntem in Romania totusi… Nu ne mai mira nimic!