Un sistem tributar trecutului incearca sa iasa la suprafata cum poate. Cu bani putini si cu o serie de probleme care inca nu au fost rezolvate si nici nu vor fi in viitorul apropiat, protectia copiilor si a tinerilor statului se face cu pasi mici si repezi. Dintr-un intreg care nu raspundea nici celor mai elementare norme de bun simt s-a ajuns la un tot care incearca sa traga dintr-o mlastina o caruta incarcata cu proverile trecutului. Fara bani, fara specialisti, care au ales calea strainatatii pentru ca de acolo chiar vin bani, cei care au ramas sa lucreze in sistem cauta solutii. Ca sa rezolvi insa problemele fara sa ti se intinda o mina de ajutor este destul de greu. In functie de ce le oferi, sufletele micutilor se dezvolta intr-un anume fel si ii ai asa cum ii cresti. In sistem au ramas acei tineri care, inainte de Revolutie, mincau bataie pentru orice nimic. Acestia erau nevoiti sa se lupte cu rautatile personalului, fara insa a se plinge undeva. Copiii de atunci au ajuns acum in pragul parasirii sistemului rezidential. Se intimpla insa ca multi dintre ei nu pot lupta cu realitatile vietii din afara centrelor in care au facut primii pasi in viata. Paradoxal, ei prefera sa sada intr-un loc in care noi nu am rezista, decit sa vina alaturi de cei care muncesc zi de zi pentru a-si cistiga existenta. Acestia recurg la diverse metode pentru a nu respira aerul crud al vietii, si, atunci cind nu mai au nici o cale de a scapa, ajung in strada si esueaza pe alte cai. De asemenea, cifrele sint alarmante si, din spusele oficialilor, acestea nu se vor opri din crestere. Si asta pentru ca saracia ii face pe oameni sa actioneze conform instinctului de conservare. Mii de copii din Galati au ramas acasa in grija unor rude pentru ca parintii au ales sa ia calea pribegiei pentru a cistiga un ban in plus. O parte dintre acestia a ajuns in grija autoritatilor, dar asta nu a insemnat un semnal de alarma pentru parinti, care au ales sa stea departe decit sa se intoarca intr-un loc unde nu au nimic de cistigat. Departe de cei dragi, care ar fi putut sa le aline suferintele, lasati in grija unor rude carora putin le pasa de sufletele lor, micutii esueaza in prietenii catastrofale care-i pot duce pe cai nedorite, iar uneori se poate intimpla si mai rau.

Sint semnale de alarma care trebuie trase, dar degeaba o faci daca cei care trebuie sa le auda nu aud. Si degeaba le aud, daca nu fac nimic.