Daca va numarati printre cei care au clatinat din cap indignati atunci cind, pe vremea lui Ceausescu sau dupa Revolutie, au fost opriti la intrarea in vreun magazin de lapidarul si nesimtitul afis cu "Inventar", nu se poate sa nu intelegeti despre ce anume vorbesc eu acum. Ma refer pur si simplu la eterna si fascinanta desconsiderare a clientului, cea mai consistenta ramasita kafkiana a unui sistem comunist care a ridicat la rang de monument absurditatea scuzei. Oameni care au invatat sa-si faca meseria intr-un sistem in care nimeni nu raspundea de calitatea serviciului, ci de planul cincinal, nu au cum sa se adapteze la un mecanism in care sa-ti faci treaba inseamna sa fii doar o rotita care se invirte corespunzator.

Exista o maniera incredibila de a imbraca nesimtirea in formule care TREBUIE acceptate. Slujbasul roman care vrea sa se pensioneze la institutiile de stat, oricare ar fi acestea, are un cult constitutiv al lipsei de responsabilitate. Atitudinea aceea, care transmite prin toti porii ca s-a intimplat ceva dincolo de priceperea omeneasca si din cauza asta clientul trebuie sa astepte, este formata in zeci de ani de dezinteres si de atrofiere a curiozitatii.

Sint oameni care nu pun intrebari pentru ca interogatiile nu exista in bagajul lor profesional. Daca li se spune ca "s-a stricat softul la central" le paralizeaza mintea. E ca si cum le-ai cere sa se intereseze de probleme precum incalzirea globala si formarea cometelor, despre care ei stiu cu siguranta ca intra in sarcinile de serviciu ale unor oameni mult mai bine platiti.

De fapt asta e ideea de baza. Sa faci exact atit cit esti platit sa faci. Daca esti platit putin, atunci faci putin. Nu dai explicatii pentru ca nu esti dator nimanui. Pai, la citi bani iei, sa mai fii si dator? Cum vine asta? Omul trebuie sa ia de bun ceea ce ii spui fara sa ceara explicatii! Asa era si cind ne loveam de mofturile vinzatoarelor si ale magazionerelor, asa e si acum cind ne lovim de softurile implementate peste tot, dar care nu merg niciodata cind ai nevoie de ele.

Intr-o tara in care tot mai multi oameni isi descopera stofa de clienti, sintem condamnati sa lasam dinozaurii sa piara pe limba lor. Inainte era moftul pe care l-am tolerat pentru ca munca era un bun socialist si fiecare avea dreptul la ea. Acum este softul pe care il toleram pentru ca sintem o tara in plina modernizare si fiecare are dreptul la recalificare. Pare pur si simplu incredibil, dar, la cit se injura in tara asta, sintem un neam ingrozitor de tolerant.