Cand eram copil, parintii ma invatau ca nu este bine sa parasc. Ca nu este frumos
sa-mi spun colegii, sa parasc vecinii sau sa duc vorba despre cineva aiurea, de colo, colo. ßi cred ca asa si-au invatat odraslele toti parintii responsabili. Se pare insa ca astfel de obiceiuri, care in definitiv tineau de buna crestere si de educatie, sunt pe cale de disparitie. Odata cu integrarea, se cere mai mult civism, mai multa responsabilitate, mai multa "atentie" la ce se misca in jurul nostru, la cine ce face, ce spune sau ce vrea sa faca. Poate ca este mai bine asa. Poate ca trebuie sa ne param unii pe altii ca sa se termine odata cu actele de necivilizatie cu care se confrunta acest neam. Poate ca trebuie sa chemam politia atunci cand cineva arunca hartii pe strada. Sau sa anuntam institutiile competente atunci cand vecinul isi spala cu sampon masina si polueaza mediul sau cand da casetofonul la maximum si ne strica odihna.
In Germania, spre exemplu, daca cineva isi parcheaza masina pe trotuar incurcand pietonii, un cetatean cu spirit civic anunta politia, care ajunge imediat la locul faptei si amendeaza imprudentul sofer. Cu alte cuvinte, chestia cu para functioneaza si chiar da rezultate prin Europa. Atunci, de ce n-ar da si pe la noi? Numai ca pe acolo lumea se paraste considerand ca acest lucru aduce beneficii intregii comunitati si nu pentru a face rau unui vecin sau unui coleg. La noi, para a inceput sa se instaleze pe principiul "caprei vecinului", si nu pe fundamente de ordin civic. Mai mult decat atat, a inceput, din nefericire, sa functioneze si para anonima. Chiar unele institutii ale statului o incurajeaza dand curs si reclamatiilor nerevendicate. Daca ai chef sa-l bagi pe unul in ghearele procurorilor, scrii o epistola despre el, nu o semnezi si o trimiti pe la vreun Parchet, care este obligat, conform legilor de pe la noi, sa o ia in considerare. Iar acest "dat in gat" functioneaza pe zi ce trece mai eficient.