In interviul acordat ziarului Adevarul din 13 iunie 2005, presedintele Traian Basescu a sacrificat un insemnat spatiu tipografic, pentru a ne destainui viziunea asupra unui subiect de maxim interes dupa decembrie 1989: mindria nationala.

L-am citit cu deosebita atentie. Nu de alta, dar ma numar printre jurnalistii postdecembristi care n-au obosit sa atraga atentia ca integrarea Romaniei in concertul natiunilor democratice ale Europei nu exclude, ci, dimpotriva, presupune cultivarea orgoliului national. Logica prezidentiala m-a pus insa pe ginduri pina si pe mine, jurnalist acuzat in anii anteriori de internationalistii din presa si din societatea civila de nationalism exagerat.

Presedintele a luat-o pe miristea discutiei despre mindria nationala, pornind de la recenta criza a ostaticilor. Din cite se stie, pe parcursul crizei, dar si dupa aceea, mai multi jurnalisti, printre care se numara si subsemnatul, au avut intrebari si indoieli fata de versiunea asumata de catre oficialitati, in frunte cu Presedintia. Lucru firesc. Presa libera si independenta a fost creata ca o institutie stilp a democratiei, pentru a exprima indoielile si intrebarile unei parti a populatiei fata de vorbele si faptele politicienilor, ale celor de la putere, indeosebi. Evident, politicienii pot sau nu sa tina cont de opiniile presei. Viata va dovedi in cele din urma de partea cui a fost dreptatea. Din acest punct de vedere, sint si eu de acord cu punctul de vedere al lui Traian Basescu, potrivit caruia nu e obligat sa-i cheme la Cotroceni pe liderii de opinie pentru a se consulta. Cel putin in ceea ce ma priveste, n-am pretins niciodata, in ultimii 15 ani, ca vreun politician sa ma ia drept sfatuitor. Ba mai mult, spre deosebire de alti confrati de breasla, n-am sunat niciodata din proprie initiativa pe vreun politician sau demnitar, pentru a-i spune ce sa faca intr-o anume situatie. Daca vreunul mi-a cerut parerea, i-am spus-o. Fara a fi suparat daca n-a tinut cont de ea.

Nemultumit nevoie mare ca nu toti jurnalistii s-au ridicat in picioare ca sa aplaude si sa aclame felul in care Domnia sa a gestionat criza ostaticilor, Traian Basescu lanseaza un atac tipic politicianist. Sustine, nici mai mult, nici mai putin, ca indoielile si intrebarile ridicate de catre unii jurnalisti ascund intentia criminala de a induce romanilor o stare de umilinta. Mergind mai departe cu logica sa suie, presedintele afirma ca prestatia cirtitoare a unor jurnalisti fata de criza ostaticilor tradeaza interesul unor structuri mafiote pentru ca romanul sa nu fie mindru.

Chestia asta cu romanul mindru suna a cintec patriotic de cazarma. Nu e prea grav. Fiecare cu ce-a invatat la scoala! Chestia cu parerile care ascund un interes criminal e insa grava. Ea ne trimite la anii stalinismului, cind pina si propozitia „Ploua marunt“ putea fi acuzata public de a exprima interesele imperialismului anglo-american. Drept care puteai fi virit la zdup. Din fericire, traim in democratie. Presedintele nu ne poate aresta pe cei care nu-l cintam. Asta nu inseamna ca nu s-ar da inapoi s-o faca daca ar putea.