Demiterile unor medici renumiti din fruntea unor spitale importante din Romania a starnit, asa cum era de asteptat, un val de reactii in randul lumii medicale si nu numai.
Cei care se opun, mai mult sau mai putin voalat acestor demiteri, aduc in discutie, in primul rand, performantele profesionale ale celor care urmeaza sa paraseasca fotoliile directoriale. Cel mai adesea, se scot in fata meritele incontestabile ale „slujitorilor lui Esculap“ in rezolvarea unor cazuri grave, in care au invins moartea, inclinand balanta in favoarea vietii.
Cei care, in frunte cu ministrul Eugen Nicolaescu, sunt partizanii demiterilor cu pricina considera ca unii medici au gestionat prost fondurile alocate unor spitale. Se vorbeste despre deturnari de fonduri care ar putea pune in pericol actul medical, despre cheltuieli inutile si, mai grav, despre contracte in care spitalele ar fi achizitionat materiale specifice la preturi exagerate.
Ca in orice situatie de acest fel, adevarul pare a fi undeva pe la mijloc. In mod evident, este foarte greu de gasit un om care, in vreme ce-si dedica mai tot timpul meseriei sale de baza, sa aiba si ragazul necesar gestionarii si urmaririi modului in care sunt achizitionate cele de trebuinta unui spital, de la aparatura de mare performanta si pana la maturile femeilor de serviciu. Pe de alta parte, este greu de crezut ca un economist, preocupat doar de balanta de plati a institutiei respective, ar fi capabil sa ia deciziile cele mai bune atunci cand este vorba despre achizitionarea celor mai bune materiale sanitare, intr-un domeniu in care este pusa in joc viata pacientilor.
Un caz aparte este cel al doctorului Sorin Oprescu, cel care a reusit sa demonstreze de-a lungul timpului ca poate fi si un specialist de marca, dar si un foarte bun manager. Singurul sau defect, daca se poate spune asa, este implicarea sa in jungla politicii, un domeniu care ar fi trebuit interzis, poate chiar prin lege, unor specialisti de calibrul sau.
Probabil ca se vor gasi solutii, una dintre cele mai normale fiind aceea ca orice director de spital sa aiba in dreapta sa un consilier economic care, dupa ce isi va fi aranjat „manecutele“ de contabil, sa aiba dreptul de a-l trage „de maneca“ halatului pe cel care cunoaste totusi cel mai bine problemele de care depinde in cele din urma viata unor oameni.