Promisiunile actualului Guvern, de schimbare radicala a stilului si metodelor de administrare a tarii sint atit de tentante incit mai mai sa speri ca, in fine, ceva ceva se va schimba in tara asta. Premisa de la care a plecat pragmaticul presedinte Basescu se infatiseaza ca fiind corecta. Daca vrem sa facem un pas mare inainte, conditia este sa renuntam la clisee, sa punem osul la treaba, terminind cu smecheriile si proastele obiceiuri balcanice. Parca ne este cunoscuta aceasta partitura, doar melodia era ceva mai dulceaga. Era o invitatie la ceva parca neobligatoriu. De data asta s-a cerut sa punem osul. si ce-i de facut pentru asta? O prima masura: moralizarea afacerilor. Pornindu-se cu etica fiscala. Dupa care poate urma aplicarea ideii liberale a lui Tariceanu: "Nu munca in sine aduce prosperitate si profit, ci capitalul”. Deci, sa dam ce-i a cezarului: respect pentru capital!. Cu alte cuvinte, respect pentru toti participantii la productia economica. Nu privilegii pentru patroni, dar nici pentru salariati. intr-o economie corecta, relatiile eficiente sint cele contractuale, nu cele in care statul isi vira nasul, dictind norme ce contravin principiilor competitiei. Suna bine principiile, dar pot fi aplicate in orice stadiu al dezvoltarii social-economice?

Sintem in totalitate de partea noii Comisii Europene care, prin glasul presedintelui sau executiv, Jose Manuel Durao Barroso, afirma: "Nu exista nici o libertate si nici un viitor daca nu poti sa duci un trai decent si sa asiguri viitorul copiilor tai, insa cheia pentru aceasta o reprezinta dezvoltarea economica”. De aceea, el a insistat in fata europarlamentarilor pentru impulsionarea unei strategii economice, care sa creasca bunastarea cetatenilor, in spiritul unei strategii relansate la Lisabona, pentru perioada pina in 2010, cind economia Uniunii Europene ar urma sa devina cea mai competitiva economie din lume.

Ce elemente regasim in politica noii Puteri? Poate ideea ca rolul statului este de a arbitra, nu de a apara buzunarul unora sau al altora pe motive clientelare sau, pur si simplu, pseudoumanitare. Grija - fata de asistatii reali, nu si fata de lenesi, hotomani, incompetenti ori corupatori. Masura 16% este un prim semnal - inca din faza electorala - ca se trece la treaba. Nu este mai putin adevarat ca avantajul electoral al "procentului” cu pricina l-ar fi avut si precedenta putere politica daca nu s-ar fi supus influentelor conservatoare ale unui palat. Cel mai rau lucru ar fi acum ca Guvernul actual sa dezarmeze in fata greutatilor si piedicilor de tot felul ce i se vor ivi in cale. Sau sa capituleze sub ademenirea tentatiei unei vieti tihnite. Ce sanse de reusita are Guvernul ambitiosilor lui Tariceanu? Mai intii sa fie insisi inclusiv in raporturile cu FMI. Apoi, sa se dovedeasca destul de fermi in a schimba lucrurile si la esalonul II. in context, sa incercam sa fim mai clari: daca se vrea taierea bazelor coruptiei, o solutie recomandabila in zona fiscala ar fi de a pune relatia intre fisc si contribuabil pe criterii cit mai obiective. Adica, nenegociabile. Iata, insa, ca vedem ca a inceput luarea unor masuri de ordin fiscal, dar nici pina acum nu s-a creat un registru unic al contribuabilului. Pentru ca orice platitor de impozite sa poata fi identificat intr-o baza unica, unitara, la nivelul intregii tari. Deoarece, asa cum s-a mai spus, ambiguitatea este terenul fertil al coruptiei.

S-a promis introducerea unei severitati maxime in colectarea impozitelor. Este bine, numai ca un intreprinzator oarecare spunea: "Asta inseamna ca daca pina acum jumatate de luna o pierdeam cu felurite controale, care nu plecau pina nu-si luau obolul, de acum inainte toata luna inspectorii vor sta pe capul meu. Solutia ar fi: sa mi se fixeze exact, individual, sarcina fiscala. Iar daca eu imi platesc tot si la timp, sa ma lase-n pace. Sa vina doar la doi-trei ani si sa-mi faca un control de fond. in cazul ca am luat-o razna, statul are interesul sa-si ia obolul, ocrotindu-i pe cei corecti. Aici n-ar mai fi loc de negocieri si de implinit interesele inspectorilor”.